Coroana dentară
Coroana dentară
individuală
Coroana dentară reprezintă restaurarea protetică care oferă funcționalitate și estetică unui dinte, crește rezistența dintelui și are rol de protecție asupra altor afecțiuni dentare.
În cazul în care coroana dentară (partea vizibilă a dintelui natural) este afectată, iar refacerea ei cu ajutorul obturației (plombei) nu este posibilă sau nu este destul de durabilă, se recomandă folosirea unei coroane dentare protetice care se sprijina pe rădăcina dintelui a cărui coroană este afectată.
Puntea
dentară
O punte dentară permite restaurarea danturii în cazul în care pe arcadă încă se gasește un număr mare de dinți (sau rădăcini ale acestora) cu implantare foarte bună.
Acești dinți se folosesc ca suport pentru puntea dentară respectivă. O punte dentară de calitate imită cu succes forma și culoarea dinților naturali, fiind de două feluri: metalo-ceramică sau din zirconiu.

Puntea dentară
din zirconiu
Are aceleasi caracteristici estetice ca și dinții naturali. Zirconiul permite trecerea luminii, creând senzația de translucență. Aceasta este cea mai modernă și estetică soluție de înlocuire a unui dinte natural.
Puntea
metalo-ceramică
Cauza principală a cariei dentare o reprezintă placa bacteriană care dezvoltă o peliculă subțire pe suprafața dinților, dar se mai adaugă și alți factori cum ar fi secreția insuficientă de salivă (xerostomia), consumul regulat de zaharuri, resturile alimentare, consumul frecvent al alimentelor bogate în carbohidrați și aciditatea gastrică ridicată.

Coroană dentară

Puntea dentară din zirconiu
Are aceleasi caracteristici estetice ca și dinții naturali. Zirconiul permite trecerea luminii, creând senzația de translucență. Aceasta este cea mai modernă și estetică soluție de înlocuire a unui dinte natural.
Puntea metalo-ceramică
Cauza principală a cariei dentare o reprezintă placa bacteriană care dezvoltă o peliculă subțire pe suprafața dinților, dar se mai adaugă și alți factori cum ar fi secreția insuficientă de salivă (xerostomia), consumul regulat de zaharuri, resturile alimentare, consumul frecvent al alimentelor bogate în carbohidrați și aciditatea gastrică ridicată.
Beneficiile coroanelor dentare

Îmbunătățesc
fizionomia feței

Forța masticatorie va fi distribuită uniform, prin înlocuirea dinților lipsă

Reprezintă tratamentul optim când un dinte este afectat peste 50%

Sunt o opțiune pentru eroziune dentară

Împiedică dinții rămași să migreze
Beneficiile coroanelor dentare

Îmbunătățesc
fizionomia feței

Forța masticatorie va fi distribuită uniform, prin înlocuirea dinților lipsă

Reprezintă tratamentul optim când un dinte este afectat peste 50%

Sunt o opțiune pentru eroziune dentară

Creșterea sensibilității dinților la cald, rece sau dulce.

Etapele realizării
coroanei dentare
Determinarea culorii – în concordanță cu nuanța dinților naturali ai pacientului
Șlefuirea dintelui sau a dinților (dacă este necesară o punte dentară)
Amprentarea poziției dintelui – necesară pentru realizarea punții dentare
Aplicarea lucrării provizorii – pentru a proteja preparația și gingiile
Cimentarea coroniței dentare

Etapele realizării coroanei dentare

Determinarea culorii – în concordanță cu nuanța dinților naturali ai pacientului

Șlefuirea dintelui sau a dinților (dacă este necesară o punte dentară)

Amprentarea poziției dintelui – necesară pentru realizarea punții dentare

Aplicarea lucrării provizorii – pentru a proteja preparația și gingiile

Cimentarea coroniței dentare
Cum să am grijă de
puntea mea dentară?
Spalați dinții de cel puțin două ori pe zi pentru a prevenii apariția cariilor, a halenei și a bolii parodontale
Igienizați cu ajutorul aței dentare spațiul dintre punte și dinții naturali
Dinții vecini sănătoși vor trebui îngrijiți cu atenție, aceștia servind drept sprijin pentru puntea dentară
Folosiți dușul bucal și periuțe interdentare pentru a putea realiza o igienizare cât mai corectă
Reveniți la controlul periodic la fiecare 6 luni
În primele zile pentru acomodare vă recomandăm o dietă formată din alimente moi sau alimente tăiate în bucați mai mici
Cum să am grijă de
puntea mea dentară?

Spalați dinții de cel puțin două ori pe zi pentru a prevenii apariția cariilor, a halenei și a bolii parodontale

Igienizați cu ajutorul aței dentare spațiul dintre punte și dinții naturali

Dinții vecini sănătoși vor trebui îngrijiți cu atenție deoarece aceștia servesc drept sprijin pentru puntea dentară

Contact